Rețeta Festivalul Internațional de Film Transilvania conține și în 2022 o selecție remarcabilă de filme, seminarii, ateliere, programe dedicate industriei cinematografice, concerte și petreceri memorabile, cine-concerte și expoziții de artă. În premieră, participanții la festival vor avea parte și de o experiență unică oferită prin intermediul unei instalații digitale interactive.
Începând de azi, timp de zece zile, la TIFF sunt proiectate, printre altele, o serie de filme premiate la Cannes, Berlin sau Veneția. Direct de la Berlinală, unde a intrat în istorie ca prima peliculă în limba catalană recompensată cu Ursul de Aur, vine la TIFF 2022 Alcarràs, povestea emoționantă a unei familii de cultivatori de piersici, pe cale să piardă totul. Regizoarea Ildikó Enyedi, câștigătoarea Ursului de aur din 2017 cu ”Despre trup și suflet”, se întoarce la TIFF cu The Story of My Wife, o un film prezentat în premieră la Cannes. La aceeași ediție a prestigiosului festival s-a văzut în 2021 și Vortex, considerat de publicația Screen International ,,cel mai matur film al regizorului Gaspar Noé’’
Parte a experienței TIFF este și difuzarea în premieră în România a celui mai așteptat film românesc: Metronom. Pelicula regizată de Alexandru Belc a câștigat premiul pentru regie la secțiunea „Un Certain Regard” de la Festivalul de la Cannes 2022. Filmul prezentat de Vodafone în premieră la TIFF este debutul regizorului Alexandru Belc și evocă România anilor ’70 printr-o poveste de iubire între doi adolescenți, marcată de trădare, libertate și iertare.
9 dintre cele 12 lungmetraje prezentate anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania în competiția dedicată filmelor românești sunt semnate de regizori aflați la debut, multe dintre ele fiind deja aplaudate și premiate de juriile marilor festivaluri internaționale.
Unele dintre cele mai iubite opere de arta cinematografică vor fi prezentate de către Vodafone în cadrul unei instalații digitale interactive, disponibilă in Piața Unirii din Cluj, pe parcursul celor zece zile la TIFF.
La cea de-a 21-a ediție, TIFF revizitează operele a trei autori de marcă din Franța, Ungaria și România. Cele mai premiate, dar și cele mai noi producții semnate de Gaspar Noé, Ildikó Enyedi și Alexandru Solomon vor fi proiectate la Cluj-Napoca în secțiunea 3×3.